PE ARIPILE CĂRȚILOR
SCOPUL PROIECTULUI
Implicarea cadrelor didactice și a preșcolarilor în activități care să le dezvolte exprimarea liberă în fața unui auditoriu, deprinderea unor abilități de comunicare, lucru în echipă, simț aristic, imaginație și creativitate.
Stimularea interesului pentru lectură, individuală și colectivă, din perioada preșcolară; cunoașterea, aprecierea și respectarea valorii cărților.
ACTIVITĂȚI PROPUSE ÎN PROIECT
"Citește-mi o poveste!"
"Spun altfel o poveste!" -festival concurs
OBIECTIVE:
O1 - stimularea interesului pentru lectură și formarea la preșcolari a unei gândirii autonome, reflexive, critice; (A4, A5)
O2 -evidenţierea importanţei lecturii în dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi formare a personalităţii copiilor; (A4)
O3 -sensibilizarea întregii comunităţi în favoarea lecturii, popularizarea şi valorificarea unor strategii novatoare pentru îndrumarea şi optimizarea lecturii în rândul preșcolarilor; (A4,A5)
O4 - implicarea activă a preșcolarilor și a educatoarelor de la grupă în realizarea machetei unei povesti/ cărți citite la grupă; (A5)
O5 – formarea abilităților preșcolarilor de a lucra în echipă în realizarea machetelor; (A5)
O6 -formarea unei atitudini pozitive a educatoarelor, cât și a preșcolarilor în prezentarea unui proiect realizat în echipă; (A5)
O7 - creşterea implicării părinţilor și a comunității locale în activitatea grădiniței şi în crearea unui mediu educațional valoros pentru copii. (A4,A5)
-beneficiari direcţi: copiii din învăţământul preşcolar şi cadrele didactice.
-beneficiari indirecţi: părinti, reprezentanți ai comunității locale.
PERIOADA DE DESFĂȘURARE A PROIECTULUI: an școlar 2023-2024.
LOCUL DE DESFĂȘURARE: Grădiniţa cu Program Prelungit "Aripi Deschise"
REZULTATELE PROIECTULUI ŞI IMPACTUL SCONTAT:
1. Număr copii familiarizați cu atmosfera creată în timpul lecturii;
2. Număr copii cu deprinderi formate de a asculta o poveste și de a înțelege mesajul transmis;
3. Părinți și preșcolari implicați în proiecte care să valorizeze importanța cărții și a lecturii;
4. Cadre didactice, părinți și comunitate locală parteneriat construit pentru formarea personalității copiilor.